La final de Rubikigai – prima ediție
Apăs pe „End Call” și mă uit în jur. Pe biroul meu stau aruncate alandala, dar într-o dezordine ordonată numai de creierul meu, (aproape) toate cărțile de non-ficțiune pe care le-am citit în toată viața mea și pe care le-am recitit la turație maximă în ultimele două luni. Din loc în loc, reușesc să mai zăresc și câte un pix, o cană cu ceai, sticla cu apă, veioza cu becul ăla orbitor pe care l-am aprins în ultimele trei săptămâni, de trei ori pe săptămână, seara, timp de 3 ore.
Am încheiat prima serie din Rubikigai.
„Pentru mine Rubikigai a fost o gură de prospețime, optimism și o portiță care m-a împins să ajung să mă cunosc mai bine.” (Anca Petrache)
Trei săptămâni de explorare și descoperire
Nimeni n-a știut de la început ce li se va întâmpla, mai exact. Cu toate acestea, s-au lăsat cu toții conduși în această călătorie cu mult lucru și multă introspecție, la capătul căreia și-au descoperit misiunea personală și adevăratele pasiuni, au ajuns față în față cu cel mai puternic sabotor interior și s-au și împrietenit cu el, iar apoi și-au luat câteva instrumente concrete pe care să le folosească de acum înainte.
Niciunuia dintre ei nu i-a părut rău că a ales să petreacă într-un alt fel trei săptămâni din viața lui.
„Rubikigai a avut un efect super puternic asupra mea. Sunt într-o perioadă de căutări. Exercițiile pe care le-am făcut împreună cu colegii mei mi-au dat ceva foarte valoros: o direcție concretă. NU mai caut așa, teoretic, la întâmplare, ci, datorită Rubikigai, am o busolă.” (Mihaela Damian)
Comunitate de învățare
Am avut la dispoziție trei săptămâni să învățăm lucruri despre noi, dar și să creăm împreună o comunitate de învățare, în care fiecare dintre participanți a fost suport pentru ceilalți membri ai grupului. Împreună am creat un spațiu sigur de introspecție și împărtășire ce ne-a ajutat să ducem la îndeplinire sloganul Rubikigai: Unlock the real you!
„Experiența Rubikigai pentru mine a fost extrem de specială. Pentru că nu ai cum să nu iei mult bine din asta. A fost suficient de intensă încât să trec prin toate stările, a fost revelatoare și benefică. M-a făcut să descopăr lucruri pe care nu le știam despre mine și să obțin claritate în ceea ce îmi doresc. De la conturarea misiunii personale și până la cum să lucrez cu sabotorul, fiecare exercițiu m-a adus până în punctul în care stiu că poate fi și simplu. Și pentru această simplitate pe care am obținut-o sunt recunoscătoare.” (Simona Șiean)
Începem ediția a doua în februarie!
Pe 1 februarie începe cea de-a doua ediție Rubikigai și în curând vom lansa perioada de înscrieri. Până atunci, dacă vrei să fii printre primii care află, ne poți lăsa adresa ta de email aici.
Rubikigai este pentru tine, dacă:
- Iei în considerare antreprenoriatul ca opțiune de carieră, dar încă nu știi în ce direcție să mergi;
- Simți că poți să faci mai mult cu viața și cu potențialul tău;
- Ești într-un loc în care nu te regăsești (atât pe plan profesional, dar și pe cel personal);
- Vrei să afli care este misiunea ta personală;
- Vrei să începi să-ți construiești viața pe principii și valori solide, în acord cu sinele tău autentic;
- Vrei să intri într-o comunitate de sprijin, cu mentori valoroși;
- Ai nevoie de o nouă perspectivă asupra vieții, dar și de un strop de inspirație.
Ne vedem în februarie!
Tag:mix to match, rubik hub, rubikigai