Join us

[Cariere – Poziții deschise] Analist / Responsabil Financiar

Suntem în căutare unui Analist / Responsabil Financiar în Piatra Neamț, care să realizeze și gestioneze analizeze financiare, bugetele cu precizia unui adevărat expert. Rolul tău va fi esențial pentru buna desfășurare a activităților noastre, așa că vei contribui în mod direct la realizarea acestora, dar și la creșterea noastră pe termen lung.

Sediul nostru este situat în Piatra Neamț, de aici am pornit comunitatea noastră de startup în 2017, alături de ADR Nord-Est, cu misiunea ambițioasă de a inspira, educa și accelera startupuri de succes la nivel global. Astăzi, creăm o călătorie antreprenorială completă prin programele pe care le organizăm, fiind sprijiniți de fondatori, mentori, investitori și experți în diferite domenii.

Noi, membri din echipa Rubik Hub, avem valori comune și credem că impactul pozitiv pornește de la fiecare dintre noi. Suntem gata să oferim 101% pentru misiunea noastră. Oferim înainte să primim. Suntem optimiști și pozitivi, credem în schimbarea în bine. Știm că de la oricine avem ceva de învățat și credem în puterea comunității. Prin modul de a gândi, suntem orientați spre binele celorlalți!

Dacă te regăsești în descriere, ai o energie vibrantă și crezi în misiunea noastră, vrem să te cunoaștem, pentru a face împreună lucrurile să se întâmple. 

Alătură-te echipei Rubik Hub și hai să aducem împreună #impactpozitiv în ecosistemul antreprenorial românesc! #WeAreInThisTogether

IMPORTANT! Procesul propriu-zis de angajare se realizează prin concursul de ocupare posturi vacante în cadrul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, vezi în ce constă aici. Termenul limită pentru a aplica este 27.06.2024 (inclusiv).

Ce o să faci în calitate de Analist / Responsabil Financiar?

  • Elaborezi și monitorizezi bugetele anuale și prognozele financiare
  • Monitorizezi și analizezi abaterile de la bugetul stabilit și propui acțiuni corective
  • Identifici apeluri de propuneri și oportunități de finanțare potrivite pentru organizație
  • Sprijini pregătirea documentației necesare pentru aplicațiile de finanțare, inclusiv descrierea activităților, bugetul, obiectivele și rezultatele așteptate
  • Gestionezi implementarea proiectelor, asigurându-te că activitățile sunt realizate conform planificării și bugetului aferent
  • Asiguri gestionarea contractelor de achiziție/sponsorizare încheiate pentru buna desfășurare a activităților
  • Oferi suport logistic și administrativ în cadrul evenimentelor 
  • Întocmești caietele de sarcini și referate de necesitate în vederea desfășurării evenimentelor/ programelor direcției
  • Te implici în organizarea de evenimente de business, workshopuri de dezvoltare personală și antreprenorială, networking, precum și programe speciale de finanțare dedicate mediului antreprenorial
  •  

Cum știi dacă te potrivești în echipa noastră?

Dacă:

  • ești proactiv, ai spirit intraprenorial, apreciezi autonomia în muncă, vrei să te organizezi singur, să-ți faci propriul plan pe care să-l discuți în echipă, să vii cu propuneri și să-ți stabilești propriile priorități
  • îți dorești să contribui la construirea comunității de startup din România și să sprijini fondatorii sau viitorii fondatori în călătoria lor antreprenorială
  • vrei să te conectezi cu persoane din ecosistemul național și internațional de startup, cu principii și valori comune
  • ai experiență profesională relevantă de minim 2 ani în următoarele tipuri activități: analiză financiară, planificare și prognoză financiară, analiza costurilor și optimizare, raportare și modelare financiară, identificarea oportunităților de finanțare, elaborarea ți scrierea propunerilor de proiecte cu finanțare europeana, planificarea și managementul proiectelor, gestionarea bugetului și a resurselor financiare
  • ai studii superioare absolvite cu diplomă de licență sau echivalent
  • ai foarte bune cunoştinţe de limbă engleză și de operare pe calculator
  • ai abilități ridicate de comunicare și spirit organizatoric
  • ești o persoană  orientată spre interacțiunea cu oamenii și ai spirit de Community Builder
  • locuiești în Piatra Neamț sau îți dorești să te muți aici 

… atunci trebuie neapărat să ne cunoaștem!

Ce spui, sună bine? Atunci te invităm să completezi formularul de aici sau să ne scrii pe [email protected]. În cazul în care profilul tău este potrivit, vom reveni către tine.