Bloomcoding, alumn al Rubik Garage, ridică o investiție de 1 milion euro

Bloomcoding, alumn al Rubik Garage, ridică o investiție de 1 milion euro

March 2, 2023

Săptămâna trecută, Bloomcoding, parte din cohorta acceleratorului Rubik Garage 2022, a anunțat investiția de 1 milion de euro. Startupul edtech din Moldova care reprezintă o academie digitală de programare și logică pentru copii primit încrederea din partea a trei fonduri de investiții: Credo Ventures din Praga, Inovo VC din Varșovia și u.ventures din Kiev.

Valentin, coordonatorul programului, ne povestește pe scurt cum a reușit Emil Chichioi, co-fondatorul, să obțină investiția.

Emil a venit la Piatra Neamț, la Rubik Hub, cu mare încredere, atitudine sănătoasă și vibe potrivit, luase deja o investiție, avea și ceva tracțiune, dar și o mare potrivire fondator-piață. Scopul său era să se conecteze cu consilieri, să-și dezvolte echipa, să învețe cum să fie un CEO mai bun și să-și extindă startupul astfel încât să poată ridica o rundă în următoarele 6 până la 12 luni.

În timpul acceleratorului, în vara lui 2022, Emil & Mihaela Kawinska au lansat în Bulgaria și Polonia. Strategia a fost realizată într-un weekend intensiv în Rubik Hub, parte din pachetul de beneficii House of Startups pentru fondatorii din Garage. Scalare – bifat!

În timpul acceleratorului, ne-am axat pe conectarea fondatorilor cu alți fondatori cu experiență, astfel încât un ei să fie inspirați, să aibă acces la cunoștințe și să accelerăm învățarea pentru a construi un startup. De exemplu, știu că întâlnirile cu Sebastian Gabor și cu mulți alți mentori din comunitatea Rubik Hub au fost inspiraționale & educaționale. PS: luna trecută, startupul lui Sebastian, Digitail, a ridicat o investiție de peste 11 milioane de euro. Învățarea de la fondatori și mentori – bifat!

Prin intermediul acceleratorului, fiecare fondator a avut acces direct la întâlniri cu peste 15 investitori din Europa și SUA pentru feedback și învățare.

În septembrie, Bloomcoding este pe scenă la Demo Day, la București, în fața a peste 300 de oameni, fondatori, investitori, mentori, autorități publice, cercetători, inovatori și companii mari. La Demo Day, juriul format din Alina Georgescu – Catalyst Romania, Alexandru Bogdan – ROCA X, Razvan Suta-  Startup Wise Guys și Mircea Ghita – SeedBlink a decis că Bloomcoding este Cel mai Bun Startup.

Câteva alte etape din călătoria lui:

– Septembrie – Bloomcoding a câștigat sTARTUP Day, în Estonia

– Septembrie – Bloomcoding a fost printre cei 6 finaliști la How To Web Spotlight

– noiembrie – a câștigat Genesis StartUp Academy organizat de Meta

– Emil devine mentor în incubatorul RubikEDU

 

Acum, în februarie 2023, a ridicat o investiție de 1 milion de euro pentru a sprijini călătoria Bloomcoding de a pregăti copiii pentru era digitală prin programare. Investiție bifată cu un cec mare de 1 milion de euro.

start-up.ro & The Recursive au ajutat să dăm ”sfoară-n țară”!

Fondatorii trebuie să colecteze perspective, să valideze ipoteze, să se conecteze și să crească gradul de conștientizare cu privire la misiunea și startupul lor, să beneficieze de experiențele de învățare, să solicite și să primească feedback pentru a învăța și a construi cu ajutorul comunității.