Rubik Hub - Community of Communities for Startups

Rubik Hub în 2019

La inaugurarea din mai 2017 Rubik Hub și-a asumat public o misiune îndrăzneață, aceea de a contribui la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din Regiunea de Nord Est a României. Treptat însă am realizat că acest ecosistem nu are și nici nu ar trebui să aibă limitări geografice, el fiind reprezentat de comunități de oameni cu interese și valori comune, cu aspirații înalte și ambiții pe măsură. Am ajuns să înțelegem necesitatea și importanța programelor pe care le-am dezvoltat treptat și ne-am bucurat de fiecare validare primită. Am crescut odată cu comunitatea din care facem parte, am realizat cât de complexă poate fi viața unui startup și ne-am propus să parcurgem cu pași hotărâți drumul pe care am pornit!

În anul 2018 am derulat o serie de programe si proiecte dedicate comunității de startup din România, activități care ne-au oferit o poziție favorabilă în ecosistemul antreprenorial românesc. Multe dintre acestea au fost proiecte pilot și ne-au oferit ocazia de le testa sau valida impactul. Unele le vom continua și anul acesta, pentru altele vom aștepta momentul potrivit.

Pentru 2019 ne-am setate niște obiective clare, ambițioase, deloc ușor de realizat, care însă pot genera rezultate extraordinare. Esența activităților din cadrul Rubik Hub se traduce prin dorința de a conecta, educa, inspira și încuraja tineri antreprenori dornici să dezvolte afaceri de succes.
Am decis astfel ca 2019 să fie un an în care vom consolida câteva din proiectele începute, cele pe care le considerăm reprezentative și de impact pentru comunitate:

RubikEDU este programul educațional antreprenorial dedicat studenților. Experți și fondatori de Startup-uri îți spun cum știi că ideea e potrivită pentru tine, care sunt primii pași, cum să îți formezi echipa și să îți validezi produsul/serviciul. Venim la tine în universitate pentru că știm că fondatorii de startup-uri de mâine sunt studenții de azi. Vrem startup-uri cu impact pozitiv în comunitate! Experiențe reale date mai departe către studenți.

Entrepreneurship Track din cadrul CODECAMP este evenimentul care ne-a oferit cele mai multe validări din partea unui public eterogen, dar relevant. Vom continua colaborarea cu echipa Codecamp și vom încerca la fiecare eveniment să venim cu acel element de noutate atât de așteptat de publicul nostru. Cu ajutorul invitaților noștri și prin intermediul discuțiilor și atelierelor programate dorim în primul rând să inspirăm participanții, să le oferim ocazia de a descoperi un mediu sigur, în care își pot exprima provocările sau așteptările și în care pot vorbi deschis despre oportunități și nevoi. La fiecare ediție Codecamp am încercat să aducem în fața publicului subiecte captivante, diverse și de actualitate. Totodată, fiecare ediție a avut o structură aparte, dezvoltată în jurul unei teme principale (provocările și oportunitățile unui startup în regiune, impactul startup-urilor în ecosistemul antreprenorial, călătoria unui startup, șamd).

Square 1 Bootcamp –este un program intens de 3 zile creat de Rubik Hub care îți dă exact instrumentele și cunoștințele de bază în antreprenoriat dacă vrei sa faci un startup sau un proiect. Îți punem la dispoziție o întreagă serie de ateliere, ore de mentorat, de training, de profesioniști și informații. Square1 Bootcamp e pentru tine dacă ești student | freelancer | angajat | fondator de startup. E pentru tine daca vrei să fii intraprenor sau antreprenor!

Startup Spinner Makeathon – este un eveniment dedicat fondatorilor de startup. Dacă ești dornic să treci la un nivel superior, ești pregătit să convingi un public relevant – format din reprezentanți ai acceleratoarelor, investitori, antreprenori și mentori – că startup-ul pe care îl reprezinți are acel element definitoriu, inovator și original și că este pregătit să treacă la alt nivel, atunci acest eveniment este pentru tine! Fiecare startup înscris va prezenta o soluție punctuală la o problemă identificată. Fiecărei echipe i se va alocat un mentor alături de care vor lucra intens pe toată durata evenimentului la identificarea blocajelor, la soluționarea problemelor și la setarea obiectivelor pe termen scurt sau lung. Pe lângă orele de lucru petrecute alături de mentorii dedicați, vei avea și ocazia de a învăța să lucrezi pe anumite instrumente specifice (Business Model Canvas,Team Mission Fit, Business Idea Canvas), fiecare prezentate în câte un atelier de lucru. De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi invitați și alți mentori cu expertiză în diferite domenii ( legal, administrativ, financiar, AR, etc), care vor împărtășit echipelor din experiența lor în sesiunile de Office Hours.

Startup Alley – Dacă ești în acel punct în care cauți finanțări, investiții sau vizibilitate pentru noul tău produs sau serviciu, Startup Alley by Rubik Hub poate fi contextul potrivit pentru tine! Susținem activ dezvoltarea modelelor de business in industrii precum HealthTech, AI, educație, FinTech, securitate, gamification, retail și IoT și te încurajăm să prezinți lumii startup-ul tău!

Office Hours – Office Hours by Rubik este contextul unde comunitatea de mentori te poate îndruma și ajuta pe parcursul călătoriei tale antreprenoriale. Intri în programul Office Hours by Rubik și îți rezervi un o sesiune cu un mentor pentru feedback, validare, un blocaj, o altă perspectivă sau orice altceva poate fi de ajutor pentru tine pentru a duce ideea ta sau proiectul tău la următorul nivel. Tu sau echipa voastră vă veți expune provocările, întrebările și nevoile, iar mentorii vor fi cei care vă vor ajuta să le rezovați!

Într-așa o comunitate efervescentă însă este foarte greu să nu îți dorești să-ți depășești limitele! Astfel, cel mai probabil echipa Rubik Hub va surprinde comunitatea și cu alte evenimente sau proiecte provocatoare!

Stați pe aproape, viitorul sună bine! 🙂